• Tags

  • arhives


    June
    18

    BLITZ.MD(interviu)

    A avut inteligenţa de ai face pe băieţi să nu sufere din cauza alegerii sale, nu a renunţat la televiziune şi revine curând acasă. Anul acesta a avut parte de o frumoasă realizare… Are o slăbiciune faţă de păharele în care se toarnă cola rece. Şi are un defect: este extrem de punctuală :)

    Cum ţi se par noile apariţii media de pe piaţa autohtonă ? Cu ce te-au surprins? Cu ce te-au decepţionat?

    Ca să vezi cum s-au schimbat lucrurile la noi in televiziune. Apare bătrâna concurenţă de care ne-a fost dor. Multa lume face televiziune, acum e atât de uşor să o identifici pe cea bună. Lucru care ştiu să-l fac cel mai bine este să admir raţional pe cineva. O admir pe Nata Albot fiindcă devine un expert în televiziune, simte de unde vine sfânta audienţă, şi acolo bate. Adoră să facă treabă bună în mass media de la noi. O admir pe Lilu din momentul ce am cunoscut-o la casting. Este perfectă pentru un talk show. Nu are nevoie de nimic cu exactitate. Este fata cu stil şi personalitate. Există multă lume pe care o admir, important este să nu se lase de citit această lume)



    De cât timp liber dispui şi cum îl foloseşti?

    24 din 24 am liber…sunt trup şi suflet alături de fiul meu Matei.

    Cu ce te mai ocupi la moment? Cu televiziunea cum mai rămâne şi ce te-a făcut să renunţi? Mai revii la TV?

    “Nimic” nu-l poate face pe omul care a făcut măcar o zi televiziune, să renunte la ea. Când spun nimic, nu pretind la inţelesul direct al acestui cuvânt. Sper că s-a înţeles. Televiziunea tulbură mintea pentru toată viaţa. Îţi împarte viaţa în două. Eu nu am renunţat la TV, viata a înflăcărat nişte schimbări frumoase în ultimii ani. M-am căsătorit şi am devenit mama lui Matei. Acum locuiesc în Suedia. Voi sta aici încă un an. În momentul în care mă intorc acasă, voi continua să lucrez cu aceeaşi pasiune la TV. Revin!

    Când erai elevă sau studentă ai respins mulţi potenţiali iubiți? 

     

    Am avut inteligenţa de ai face pe băieţi să nu sufere din cauza alegerii mele, e şi firesc ca fiecare dintre noi mai devreme sau mai târziu trebuie să aleagă. Pentru fetele studente alegerea este una simbolică. Atunci încă nu inţelegi că acel băiat îţi poate deveni soţ şi odată ce te căsătoreşti cu el deja nu mai poţi ieşi cu Ionică la ceai. Fiindca ai inel pe deget şi poze de la nuntă în album. Fiecare dintre noi stă în faţa unei alegeri. Important este să ne alegem unii pe alţii în aşa fel ca să coincidă…

    Ce este important pentru tine într-o relaţie?

    Întotdeauna voiam să văd cum se împletesc coşurile. Împletitul pentru mine face asociere cu relaţia pe care noi o creem. Mai întâi de toate se clădeşte baza şi după se folosesc “pariceii” pe care începe deja împletitul dorit. Fiecare îşi împleteşte coşul din propriile greşeli şi dorinţe. Cel mai important într-o relaţie sunt mânerile, care se fac în ultimul rând.
    Îmi doresc un coş cu o împletitură deosebită şi mânere trainice.

    Te interesează ce crede lumea despre tine?

    Daţi-le drumul… gândurilor. Sunt curioasă să ştiu, doar ca nu mă interesează referirea şi persoana care a dizolvat un gând bun sau rău. Evident că te deranjează când auzi ceea ce trebuia să prindă cu urechea doar o persoană. Recuperez  prin încrederea celui care ar dori să afle de la mine daca e adevăr sau provocare. Daţi-le drumul…

    Ce ai face tu dacă ai fi bărbat?

    M-aş fi îmbrăcat într-un costum negru Hugo Boss, cămaşă albă Ralph Lauren, pantofi comozi şi aş fi căutat prin lume femeia alături de care aş fi dorit să îmbătrânesc.

    Cum reacţionezi la critică şi la avansuri?

    Inteligent…

    Ai vise care nu s-au împlinit ?

     

    Dintre cele două vise care le aveam doar trei s-au împlinit.

    Ce slăbiciuni ai ?

    Caut haine frumoase prin lume nu doar pe mărimea mea.Consider aceasta o slăbiciune. Ideal ar fi să mă limitez doar la cele care sunt într-o mărime cu mine.
    Am o slăbiciune faţă de mâncarea gătită de alţii, ideal ar fi sa-mi placă şi mâncarea mea.
    Am o slăbiciune faţă de somn, ideal ar fi să dorm cât vreau eu, nu doar cât vrea Matei)
    Am o slăbiciune faţă de păharele în care se toarnă cola rece, ideal ar fi să înteleg odată că cola daunează.
    Am o slăbiciune faţă de cărţile vechi, ideal ar fi să le mai citesc.

    Ce alte lucruri importante ai făcut în ultimul an?

    Matei, el este cea mai frumoasă realizare…

    Care este cel mai valoros lucru pe care îl ai?
    VALOROS …stai să caut in dex semnificatia acestui cuvânt
    1. scump. 2. competent. 3. important. 4. bun, 5. talentat.
    Răspunsul este evident…

     

    Care sunt eroii preferaţi din literatură? 

     

    Niciodată nu am avut odaia plină de afişe şi autografe, niciodată nu am avut eroi preferaţi în literatură. Eu nu mă îndrăgostesc de ei, doar le admir unele succese, greşeli, remuşcări. Daca aş fi să-mi aduc aminte, poate Madame Bovary de Gustave Flaubert m-a impresionat la 18 ani, când am realizat cât de splendită este dragostea asta amestecată cu fidelitate şi infidelitate. Dragoste dozată în proporţii egale de soţ şi alt bărbat care a înnebunit-o în cel mai direct sens.

    Ce preţuieşti cel mai mult la prietenii tăi?

    Sunt atât de puţini, ei nici nu pot fi mulţi. Îi poţi număra pe degete. Preţuiesc că sunt adevăraţi. Culeg cu ei din viaţă momente de fericire şi admiraţie unul faţă de altul. Mi-i dor de ei fiindcă suntem departe unii de alţii acum. Îmi doresc doar un singur lucru, să fim accesibili, nu în afara ariei de acoperire.

    La ce fericire visezi? Ce înseamnă fericirea pentru tine?
    Visez la fericirea pe care o am, nu-mi doresc nimic mai mult. Sănătate părinţilor şi celor dragi cu care clădim zi de zi această fericite. Îmi doresc să mai proiectăm sute de călătorii cu oamenii pe care îi iubesc, doresc împlinire binecuvântată tuturor mamelor din lume, doresc să am un depozit de amintiri şi poze în care să merg de câte ori îmi doresc. Îmi doresc şi un iphone)

    Care este principalul tău defect?

    Defect principal…sună bine. Nu ştiu care dintre ele poate fi considerat principal. Toate pretind a fi principale. Probabil… sunt extrem de punctuală. Mă simt prost când aştept mai mult decât trebuie.

    Deviza ta?
    Feel free!

    Plasaţi un mesaj

    today news

    Ascultă piesa... artist: Malina Olinescu versuri: Florin Busuioc [media id=48] ... more

    New PHOTOS

    PERSONA_L

    Вкус Жизни


    CATEGORIES

    No categories